Puterea rugăciunii
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de CociorvanSami in 12/12/2010
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Puterea rugăciunii

 

Acest studiu tratează unul dintre cele mai importante domenii ale vieţii creştine şi anume rugăciunea. Ne vom referi în continuare la puterea rugăciunii. Care este sursa de putere a rugăciunii? Vreo formulă care trebuie rostită? Să depindă  oare de apartenenţa naţională sau religioasă a omului, adică evreul să fie oare mai favorizat decât românul ? Depinde forţa unei rugăciuni de locul în care este ea rostită ? Unii oameni cred că un text formulat de o persoană sau un text  emis de biserică, repetat de mai multe ori, măreşte şansa de a fi ascultat de către Dumnezeu. Alţii consideră că sunt favorizate anumite categorii de persoane, cum ar fi: preoţii, călugării sau pastorii. Mulţi creştini vizitează locurile sfinte ca: Roma, Muntele Athos sau Ierusalim, crezând că rugăciunea rostită acolo ajunge la Cer pe o cale mai scurtă.

 

Citiţi pentru studiul acestei săptămâni: Luca 11,5-13; 18,1-8;

 

          „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.” (1 Petru 3,12)

 

Textul arată preocuparea  lui Dumnezeu pentru noi. Nimic nu poate scăpa privirii Celui care ştie totul şi vede totul, care cunoaşte gândurile şi nevoile noastre înainte de a le rosti. Atunci când priveşte spre omenire, criteriile Sale de apreciere nu sunt legate de naţionalitate, poziţie socială sau funcţie clericală. El priveşte la valorile morale ale omului. Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi. Neprihănirea omului nu depinde nici de locul în care se află, nici de naţionalitate, nici de funcţia pe care o are, ci de starea inimii.

Rugăciunea este tot atât de necesară pentru un creştin, pe cât e de necesară respiraţia pentru întreţinerea vieţii trupului. Rugăciunea este respiraţia sufletului.

Când William al IV-lea al Angliei a murit, o tânără fată în vârstă de şaptesprezece  ani, dormea într-una din camerele palatului. După ce  s-a trezit şi a aflat că era  de-acum regină a Angliei, ea a căzut în genunchi şi s-a rugat ca Dumnezeu să o ajute în  anii dificili care urmau. Tânăra atât de emoţionată şi îngrijorată pentru viitorul ei şi al naţiunii pe care era chemată să o conducă, a devenit celebra şi iubita regină Victoria.

Fanny Crosby se  ruga întotdeauna înainte de a compune un imn. Ea a scris aproximativ opt mii de imnuri, aşa că trebuie să se fi rugat foarte mult.

Martin Luther spunea că se ruga o oră în fiecare zi. Excepţie făceau zilele pe care le considera dificile şi în care era foarte ocupat. Atunci el petrecea .... două ore în rugăciune.

 

Ia-ţi timp pentru a medita asupra activităţilor tale zilnice. Când şi cum te rogi ? În timpul studiului din această săptămână, gândeşte-te la căile pentru îmbunătăţirea vieţii tale de rugăciune.

 

„ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!”  (Luca 11,1-3)

 

Judecând după rugămintea lor, apostolii păreau să înţeleagă rolul rugăciunii în menţinerea unei legături strânse cu Dumnezeu. Răspunzând cererii lor, Isus i-a învăţat dându-le un exemplu de rugăciune şi spunându-le o pildă.

Rugăciunea-model rostită de Isus, ne învaţă multe lucruri importante despre cum să ne rugăm. Ordinea cererilor ei ne sugerează că, înainte de a-I cere lui Dumnezeu ceva pentru noi, trebuie să-I acordăm cinstea şi onoarea care I se cuvin. Când procedăm astfel, vom aşeza obiectivele rugăciunii la locul potrivit.

Observaţi cum rugăciunea domnească trece imediat de la înălţimile adoraţiei la cele mai elementare nevoi omeneşti. Isus ştie că noi nu putem trăi fără pâine. El ne asigură că este preocupat de binele nostru fizic. Această cerere este, în acelaşi timp, o manifestare de împreună-simţire. Pluralul „noi” şi „nostru” implică faptul că ar trebui  să ne rugăm  nu doar pentru nevoile noastre, ci şi pentru nevoile altora.

 

1.     Urmăreşte rugăciunea-model al lui Isus, enumerând frazele care se   armonizează cu fiecare propoziţie de mai jos:

 

Rugăciunea pentru păcatele noastre ________________________________

Rugăciunea pentru semeni _______________________________________

Rugăciunea pentru protecţie ______________________________________

 

„A ne ruga din inimă <nu ne duce pe noi în ispită>, înseamnă a renunţa la căile rele, alese de noi şi a ne supune căilor bune, alese de Domnul pentru noi.”[1]

 Ispita poate însemna orice situaţie care ne probează credinţa, putând duce la încălcarea principiilor.

Un lucru care merită subliniat încă de la început este că Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici cum să se roage şi nu ce trebuie să spună  când se roagă. Rugăciunea  Tatăl nostru nu este o formulă miraculoasă, ci un model de rugăciune. Biblia notează rugăciunile ulterioare ale apostolilor şi ale credincioşilor Noului Testament, dar nicăieri nu se menţionează  că ei s-ar fi rugat folosind, cuvânt cu cuvânt, rugăciunea Tatăl nostru.

Desigur că nu este nicidecum o greşeală să rostim exact rugăciunea  model. Ideea este că  orice altă rugăciune sinceră are aceleaşi şanse de a fi ascultată, întrucât puterea stă în braţul lui Dumnezeu, nu în cuvintele rugăciunii.

Foloseşte elementele rugăciunii-model a lui Isus pentru a alcătui propria ta rugăciune.

 

 

 

CERE, CAUTĂ ŞI BATE (Luca 11,5-13)

 

Imediat după ce Le-a spus ucenicilor rugăciunea Tatăl nostru, Isus i-a instruit, spunându-le o pildă.

Citeşte Luca 11,5-8.

·        În anotimpul cald, oamenii călătoreau adeseori în timpul nopţii. Aşa ne putem explica solicitarea nocturnă;

·        Ospitalitatea era o datorie sfântă, însă, deoarece în dimineaţa acelei zile nu fusese coaptă destulă pâine pentru consumul curent, prietenul, n-a putut să-şi îndeplinească datoria. Aşa se face că s-a trezit în faţa unei situaţii aproape imposibil de rezolvat;

·        Închiderea uşilor arăta că omul dorea să nu fie deranjat. Se considera a fi foarte necuviincios să baţi la o uşă închisă, afară de cazul în care nevoia era stringentă;

·        Întreaga familie dormea în jurul unui cuptor. Dacă cineva se ridica, era foarte probabil ca şi ceilalţi să fie deranjaţi. De aceea, prietenul din pilda noastră a evitat să răspundă solicitării.

 

2.     Formulează trei principii pe care le transmite această pildă cu privire la rugăciune. Cum se face că învăţătura pildei este asemănătoare rugăciunii domneşti ? (Luca 11,5-13)

 

Hristos  nu intenţionează să sugereze că Dumnezeu ar fi Unul căruia trebuie să-I smulgem  binecuvântările. Din contră, El îl pune în contrast pe gospodar cu Tatăl nostru ceresc. El zice: „Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-l cer !” (v.13 ).

„Tema centrală a pildei este stăruinţa în rugăciune. Pilda defineşte, totodată, tipul de cereri în dreptul cărora Domnul nostru ne sfătuieşte să fim stăruitori. Este vorba de rugăciuni al căror obiect este binecuvântarea semenilor noştri şi extinderea Împărăţiei Sale.” [2]

Versetele 9 şi 10 nu vor să spună că, indiferent ce vom cere, Dumnezeu ne va da. Dar, când cerem  ca Duhul Sfânt să locuiască în inimile noastre şi să transforme vieţile noastre, Dumnezeu nu ne va refuza. Pe măsură ce Duhul Sfânt ne influenţează vieţile, voinţa lui Dumnezeu devine voinţa noastră. Atunci rugăciunile noastre vor fi în armonie cu dorinţa lui Dumnezeu.

La o citire mai atentă a pildei, elementele de cadru, foarte importante în înţelegerea pildei, ies la iveală:

·        „Se duce la el în miezul nopţii.” Aici se subliniază momentul inoportun. Miezul nopţii este timpul  în care cineva se vrea  cel mai puţin deranjat;

·        „Împrumută-mi trei pâini.” Obiectul cererii sale este un lucru folositor, necesar vieţii, pâine;

·        „A venit la mine de pe drum, un prieten al meu”.  Cererea este evident neegoistă. El nu cere pentru sine, el cere pentru un altul, pentru un prieten al său. Aici se arată că şi el s-a lăsat  deranjat, de aceea îndrăzneşte ca, la rândul său, să deranjeze  un prieten;

·        „Nu pot să mă scol să-ţi dau pâini.” Toate îi sunt împotrivă: e noapte, uşa e încuiată, copiii dorm. De fapt, acest element este scos în evidenţă de către Isus. Pilda are valoare prin contrast. Dacă la oameni  o cerere ca aceasta este ascultată, cu atât mai mult avem şanse de a fi ascultaţi de Dumnezeu, întrucât pentru El nu există noapte.

 

La Dumnezeu nu există timp inoportun pentru rugăciune. El  ne-a învăţat să ne rugăm neîncetat. Pe Dumnezeu nu-L deranjăm niciodată. Stăruinţa nu este necesară pentru a-L convinge pe Dumnezeu să ne asculte rugăciunea. Stăruinţa trebuie să acţioneze asupra celui care se roagă. Ea ne va schimba pe noi, nu pe Dumnezeu.

 

 

MERITĂ SĂ FII STĂRUITOR (Luca 18,1-8)

 

 

3.     După ce citeşti Luca 18,1-5, descrie atitudinea văduvei şi a judecătorului.

 

Următoarea descriere a unei săli a tribunalului mesopotamian ne ajută să înţelegem cadrul de desfăşurare al acţiunii din pildă: „Pe o platformă nu prea înaltă, din fundul sălii, stătea Kadi, adică judecătorul, pe jumătate îngropat în perne. În jurul său stăteau, aşezaţi turceşte diferiţi secretari şi alţi demnitari. Norodul se îmbulzea în restul încăperii, o mulţime de voci strigând deodată, fiecare pretinzând că pricina sa ar trebui  ascultată prima. Unii dintre reclamanţi, mai prudenţi, nu se alăturau vociferărilor, ci încercau să comunice în şoaptă cu secretarii , oferind recompense, numite eufemistic < bacşişuri >, strecurate în mâinile unuia sau ale altuia.... Era de la sine înţeles că judecata se va face în favoarea celui care dăduse cel mai mare bacşiş. Între timp, o biată  femeie întrerupea discutarea cazurilor, strigând tare să i se facă dreptate. I s-a poruncit cu asprime să tacă, reproşându-i-se că a venit acolo zilnic. <Totuşi eu voi veni mai departe>  a strigat ea , < până când judecătorul mă va auzi>.[3]


       În mijlocul unei asemenea scene, ascultaţi strigătul văduvei: „Fă-mi  dreptate, în cearta cu pârâşul meu” (Luca 18,3). Dar ce şansă avea ea într-un asemenea sistem de judecată ? Chiar şi termenul de văduvă are în limba greacă sensul de trecută cu vederea sau lăsată cu mâini goale.

 

4.     Cum s-a hotărât judecătorul să răspundă cererii insistente a văduvei? (versetele 4 şi 5)

 

Şi această parabolă este construită pe jocul de contraste. Soarta văduvei sărace este în mâna unui judecător care nu se teme de Dumnezeu şi nu se ruşinează de oameni. Cu alte cuvinte, o persoană fără principii morale şi care nu ţine seama de părerea celor din jur. Unica sa linie directoare  este propria-i persoană, raţiunea şi interesul său. Şansa văduvei este insistenţa.

În ceea ce ne priveşte, şansa reuşitei este sigură, deoarece Dumnezeu este un Judecător drept, milostiv şi iubitor, care ne cunoaşte toate dificultăţile. El simte împreună cu cel în suferinţă şi S-a declarat Susţinătorul orfanilor şi al văduvelor. Dar atunci se naşte întrebarea: De ce mai este necesară insistenţa în rugăciune ? Ceea ce trebuie clarificat este răspunsul la o altă întrebare: Cine trebuie să se schimbe în urma stăruinţei: Dumnezeu sau cel ce se roagă ? În această privinţă, oamenii au concepţii neclare şi greşite. Ei consideră că Dumnezeu trebuie înduplecat prin post, rugăciune sau fapte de binefacere. Dar Biblia ne spune că Dumnezeu este plin de dragoste pentru oameni şi pe deasupra, neschimbător.

Răspunsul corect este că stăruinţa în rugăciune trebuie să ne transforme. Prin (ne)insistenţa noastră, arătăm calitatea legăturii noastre cu Dumnezeu, calitatea iubirii noastre faţă de El. De asemenea, verificăm şi conţinutul  cererilor noastre. Stăruinţa nu este necesară Dumnezeu. Ea este, însă, absolut necesară pentru a ne transforma pe noi.

 

5.     Cine este duşmanul nostru şi tatăl minciunii ? (Ioan 8,44); 1 Petru 5,8; vezi de asemenea Ezechiel 3,1-4. Cum ne asigură  această pildă că Dumnezeu ne va elibera de duşmanul nostru ? Luca 18,5-8.

 

În originalul grecesc, 1 Petru 5,8, potrivnicul (antidikos) este identificat cu diavolul. Acelaşi cuvânt pentru desemnarea duşmanului este folosit în Luca 18,3.

„Cu cât acest judecător pare a fi mai rău ....., cu atât mai mult vocea Mântuitorului pare să ne spună: < Oamenii trebuie să se roage întotdeauna şi să nu cedeze>”[4]

Va întârzia El să le răspundă? (Luca 18,7). Adeseori ni se pare că Dumnezeu întârzie să răspundă rugăciunilor noastre. Dar, de fapt, El acţionează tot timpul cu promptitudine, „punând la lucru acele forţe care vor împlini, în final, voia Sa faţă de cei aleşi. Mai mult, Dumnezeu poate uneori să întârzie îndreptăţirea aleşilor Săi, pentru ca cei ce îi persecută să poată avea timp şi ocazii să-şi regrete atitudinea şi faptele. Dumnezeu îi iubeşte pe persecutori tot atât de mult ca şi pe cei persecutaţi (2 Petru 3,9).”[5]

 

Împărăţia îndurării „nu vine în aşa fel ca să izbească privirile” (vers. 20). Ea este acea împărăţie a cărei venire a anunţat-o Ioan Botezătorul. Intrarea în ea se face prin pocăinţă (Matei 3,2), renunţând a mai fi robi ai păcatului. Poarta este atât de strâmtă, încât nu se poate intra prin ea decât renunţând. Urmează o cale îngustă, dar dreaptă, calea adevărului lui Dumnezeu, o cale a luminii care conduce spre gloria cerurilor.

Împăratul este Domnul Isus Hristos. Cununa Sa este o cunună de spini, iar tronul Său  este crucea de pe Golgota. Supuşii Săi sunt toţi cei care L-au acceptat  şi au intrat în legământ cu El. Împărăţia Lui nu izbeşte privirile, ci este de natură spirituală, ea începând în inima omului şi cucerind, rând pe rând, toate domeniile vieţii.

Această împărăţie debutează asemeni seminţei de muştar: începutul este modest, dar finalul este unul miraculos. Urmează gloria din ceruri. Instaurarea acestei noi Împărăţii va coincide cu revenirea Domnului Hristos. Va fi asemenea apariţiei fulgerului care se vede „de la o margine a cerului până la cealaltă” (Luca 17,24).

 

 

CEASUL PLĂCUT AL RUGĂCIUNII (Psalmul 5:1-3)

 

 

6.     În săptămâna aceasta, studierea celor două pilde ne-a învăţat despre rugăciune.

 

·        Beneficiile rugăciunii – Iacov 4,8; 5,16;

·        Condiţii pentru ascultarea rugăciunii – 2 Cronici 7,14; Evrei 11,6, 1 Ioan 5,14-15;

·        Pentru ce să ne rugăm ? – Matei 5,44; 26,41; 1 Timotei 2,1-2; Iacov 1.5; 5,13-16;

·        Cum să ne rugăm ? – Psalmul 62,8; Matei 6,7; Filipeni 4,6;

Matei 22,37-40 afirmă că toată Legea şi profeţii se cuprind în porunca cea mare de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, iar a doua poruncă, asemenea ei, impune să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi. Este imposibil să-L iubim astfel pe Dumnezeu, fără să-L cunoaştem. Cum putem obţine, însă, o asemenea cunoaştere a Sa ? Ucenicii au intuit cum, atunci când I-au cerut lui Isus: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm ! (Luca 11,1).

„Isus le-a dat urmaşilor Săi un plan prin care ei Îl puteau iubi pe Dumnezeu şi puteau deveni expresia iubirii Sale faţă de semeni. Rugăciunea îi va conduce într-o legătură strânsă cu Tatăl.”[6]

Momentele de rugăciune din zori trebuie să rezolve multe probleme foarte importante pentru fiecare individ:

·        Ele sunt ocazia  reconsacrării noastre faţă de Dumnezeu. Această dăruire a fiinţei noastre trebuie repetată în fiecare zi, pentru că în fiecare zi avem libertatea de a-L alege sau nu pe Dumnezeu;

·        Sunt ocazia acordării corzilor inimii noastre după registrul cerului. Ora de dimineaţă ne introduce din nou în atmosfera  relaţiei noastre cu Dumnezeu;

·        Constituie ocazia de a-I prezenta lui Dumnezeu planurile noastre pentru ziua respectivă şi a tuturor problemelor pe care urmează să le întâmpinăm. Dumnezeu este dispus să preia cauza noastră.

 

Conducerea  lui Dumnezeu este formativă. El face ca abilităţile noastre, capacitatea noastră să se dezvolte continuu. În acest fel, noi ne dezvoltăm, iar personalitatea nu ne este strivită.

 

Cererea ucenicilor este şi a ta ? În ce fel aştepţi ca Domnul să-ţi răspundă când te rogi: „Doamne, învaţă-mă să mă rog !”

 

7. Citeşte următoarele rugăciuni din Biblie: 1 Samuel 1,8-20; 2,1-10; Daniel 9,1-23; Ioan  17. Ce i-a determinat pe oameni să se roage ? Unde şi cum s-au rugat ei ? Cei ce s-au rugat, au întrunit condiţiile ascultării rugăciunii ?

 

„Învăţându-ne să cerem în fiecare zi ce ne trebuie, atât binecuvântările materiale, cât şi cele spirituale, Dumnezeu are de adus la îndeplinire un scop  spre binele nostru. El doreşte să ajungem să ne dăm seama de faptul că  depindem  de necontenita Sa purtare de grijă... În această comuniune cu Hristos, prin rugăciune şi prin studierea marilor şi preţioaselor adevăruri ale Cuvântului Său, vom fi hrăniţi ca unii care suntem flămânzi, ca unii care suntem însetaţi, vom fi reînvioraţi la Izvorul vieţii.”[1]




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 8534
  • Descărcări: 2
  • Export PDF: 18
  • Recomandări email: 1
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni